Din suflet pentru mama
Antone Paula
Cls. a VI-a A
Sc.Gim. Bălileşti
(Premiul al II-lea la concursul judetean "Un martisor pentru mama", sectiunea creatie literara, organizat la Lic. Teh. I.C. Petrescu, Stalpeni, Arges, in martie 2015)
Primăvara, cea mai tânără şi mai frumoasă dintre fiicele noului an, a sosit. Împreună cu ea a adus si florile, păsările călătoare şi multe peisaje de vis. Dar pentru mine începutul primăverii se identifică în primul rând cu prilejul de a-i aduce un omagiu fiinţei celei mai dragi sufletului meu de copil. Fiinţa cea mai importantă în viaţa mea este mama al cărei portret este cel mai uşor de descris pentru că îl am în suflet. Acesta este asemeni unei icoane care îmi dă tărie trupului şi îmi luminează mintea, mă înveseleşte când sunt supărată şi îmi oferă mângâiere atunci când mă simt deznădăjduită.
Dacă aş picta acum tabloul mamei mele aş încerca să vă arăt dincolo de chip bunătatea sufletului. Prin ochii ei mari şi pătrunzători aţi descoperii cu uşurinţă căldura unui suflet mare ascunsă în spatele privirii înduioşătoare.
Cu parul lung şi castaniu plutind diafan peste zambetul dulce este cea mai frumoasă mamă din lume. Cu blândeţea graiul ei dulce ma alină de fiecare data cand sunt obosita sau supărată. Mama ştie cel mai bine să aibă grijă de mine, să mă ocrotească şi să mă iubească. Îmi amintesc cu plăcere când, micuţă fiind, dacă eram supărată sau bolnavă mama se pricepea cel mai bine să -mi aducă zâmbetul pe buze, să mă îngrijească mângâindu-mi fruntea cu mâinile calde şi uşoare. Chiar şi atunci când făcând pozne o supăram, mama găsea puterea iertării arătându-mi asta cu îmbrăţişări şi sărutări părinteşti. De ziua mamei i-aş oferii în dar o rază de soare pentru a-i demonstra cât de fierbinte este iubirea mea pentru dânsa.
Am o mamă frumoasă, blândă, iubitoare, energică şi mereu alături de mine.
marți, 28 aprilie 2015
luni, 27 aprilie 2015
Din creatia elevilor Scolii Balilesti - eseu tematic
Natura, prietena mea
(Eseu tematic)
Diaconu Antonia Elena
Şcoala Gimnazială Bălileşti
Şcoala Gimnazială Bălileşti
În fiecare primăvară natura renaşte în toată splendoarea ei şi ne încântă cu diversitatea sa cromatică încropind tablouri ce crează dependenţă pentru ochii noştri saturaţi de griul şi nonculorile reci ale iernii. Consider că noi ar trebui să o răsplătim îngrijindu-ne de menţinerea unui mediu nealterat de influenţele adesea negative ale intervenţiei umane, să-i arătăm recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce ne oferă demonstrând, totodată cât de importantă este pentru noi.
Natura tarnsformă minunata noastră planetă, Pământ, într-un furnicar ce freamătă sub farmecul vieţii. Nimic nu îmi pare mai sublim decât sentimentul că inima îmi bate la unison, în plină primăvară, cu cea a naturii care renaşte. Fauna şi flora îşi aduc contribuţia la acest freamăt al vieţii din furnicarul numit Pământ. Ursul ieşit din hibernare tânjeşte acum după păstrăvul ce se scaldă în apele râurilor de munte în vreme ce plantele înfloresc răspândind mireasma lor dulce şi ademenitoare pentru albinuţele care nu mai încetează cu zumzetul încărcat de bucurie.
Acest pastel vizual şi auditiv îmi aminteşte de rolul covârşitor pe care îl avem noi, oamenii, în păstrarea freamătului divin din acest furnicar plin de viaţă. Noi, oamenii, atât de îndatoraţi naturii, trebuie să ne implicăm şi să o asigurăm de sprijinul nostru în încercarea ei de a ne oferii şansa de a ne duce existenţa cotidiană într-un mediu sănătos.
Privesc cu admiraţie cum unul câte unul firicelele de iarbă prind viaţă, iar melcii, asemeni unor alpinişti temerari, le esacladează sub cerul colorat de curcubeul născut după prima ploaie de vară. Natura îmi oferă senzaţia că insistă să mă răpească transpunându-mă cumva într-un tablou încărcat de farmec. Trăiesc uneori sentimentul unei călătorii într-un paradis încărcat de culoare şi sunet care îmi trezeşte cu fiecare amănunt admiraţia şi bucuria de a trăi.
An de an natura trimite oamenilor darul său cel mai de preţ prin cele patru fiice ale sale: tinereţea, căldura, bogăţia şi strălucirea. Dacă în rândurile de mai sus am aşternut pe hârtie culoarea ce înnobilează în fiecare clipă natura, în continuare, voi aşterne pe hârtie câteva rânduri dedicate uneia dintre cele patru fiice ale sale. Provocarea este mult mai mare! Aş dori ca toţi copiii să se implice şi să arate un mai mare interes pentru natura care ne este casă, mamă, prietenă şi muză. Sanătatea mediului înconjurător este srâns legată de sănătatea noastră, a oamenilor, care trăim respirând, hrănindu-ne şi bucurându-ne de natură.
Poluarea este astăzi cel mai mare pericol care poate vătăma natura şi pe care l-am putea evita doar cu măsuri de precauţie cum ar fi: să evităm aruncarea deşeurilor, tăierea iresponsabilă a pădurilor şi utilizarea altor surse de poluare.
Pot afirma cu sinceritate că natura este Prietena Mea. Argumentele mele în acest sens sunt acelea că prefer să fac adesea plimbări în aer liber decât să îmi irosesc timpul liber în faţa calculatorului. Când sunt în mijlocul naturii trăiesc un sentiment mirific, o linişte deplină şi pătrunzătoare care îmi curăţă mintea şi sufletul, o atracţie puternică care nu mă lasă să plec din mijlocul naturii. Mă face să mă simt într-un fel special care îmi dă sens vieţii şi senzaţia că aş renaşte iar şi iar, cu fiecare clipă petrecută sub cerul liber. Natura mă face să uit de frământările vieţii cotidiene prin farmecul său divin, prin mirosul deosebit de plăcut al florilor de măr şi prin ciripitul vesel al păsărelelor.
Îndemnul meu din final ar fi, pentru toţi semenii mei, acela de a avea grijă de natură ca şi cum s-ar îngriji de binele celei mai bune prietene.
luni, 6 aprilie 2015
"ISTORIA ALTFEL" - ŞC. GIM. BĂLILEŞTI - 6 APRILIE 2015
Activitate desfăşurata pe 6 aprilie 2015 la Şc. Gim. Bălileşti, în cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Elevii claselor V-VIII au participat la mai multe concursuri şcolare sub lozinca "Istoria altfel". La finalul fiecărei activităţi-concurs au fost acordate diplome elevilor care s-au evidenţiat.
Concursul de cultură generală intitulat "Discipolii lui Herodot" , cu întrebări din domeniul istoriei, a fost câştigat de următorii elevi:
Premiul I - Olteanu Rareş, cls. a V-a
Premiul al II-lea - Bucura Diana, cls. a V-a
Premiul al III-lea - Burtea Delia, cls. a V-a
Concursul de naraţiune liberă intitulat "Să continuăm povestea" a fost câştigat de cel mai inspirat şi original povestitor, elevul :
Matei Claudiu - cls. a VIII-a
„Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”
Elevii claselor V-VIII au participat la mai multe concursuri şcolare sub lozinca "Istoria altfel". La finalul fiecărei activităţi-concurs au fost acordate diplome elevilor care s-au evidenţiat.
Concursul de cultură generală intitulat "Discipolii lui Herodot" , cu întrebări din domeniul istoriei, a fost câştigat de următorii elevi:
Premiul I - Olteanu Rareş, cls. a V-a
Premiul al II-lea - Bucura Diana, cls. a V-a
Premiul al III-lea - Burtea Delia, cls. a V-a
... şi a obţinut titlul de "discipol al lui Herodot". Felicitări!
Concursul de naraţiune liberă intitulat "Să continuăm povestea" a fost câştigat de cel mai inspirat şi original povestitor, elevul :
Matei Claudiu - cls. a VIII-a
Concursul de mimă "Ghiceşte personajul" a fost câştigat de eleva
Petruleac Ruxandra - cls. a V-a
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Premiu pentru Șc. Gim. Bălilești la etapa NAȚIONALĂ a OLIMPIADEI MICILOR ISTORICI 2024
ALEXIA ȘTEFANIA BRIȘCĂ , elevă în clasa a VI-a a Școlii Gimnaziale Bălilești, a obținut Premiul al III- lea la etapa națională a Oli...
-
Aceste desene, având ca temă Holocaustul, sunt postate cu scopul de a inspira elevii în realizarea unor lucrări asemănătoare pe aceeaşi tem...
-
Harta - Primul Război Mondial (1914-1918) este un material util elevilor clasei a VII-a în pregătirea lecţiei "Primul Război Mondial şi...