luni, 19 decembrie 2022

Rezultatele elevilor Școlii Gimnaziale Bălilești la Concursul MEMORIA HOLOCAUSTULUI - EDUCAȚIA PENTRU TOLERANȚĂ, EDIȚIA A IV-a, VASLUI 2022

Secțiunea power-point

PREMIUL I - SORETE ȘTEFANIA  (A VII-A, BĂLILEȘTI)

PREMIUL AL II-LEA - VÎLCOCI ANDRADA  (A VII-A, POIENIȚA)

Secțiunea referate  

PREMIUL AL II-LEA - LIXANDRU DENISA  (A VII-A, POIENIȚA) 


Felicitări pentru efortul depus în realizarea materialelor înscrise în concurs

 și pentru rezultatele obținute

prof. Cristian Marius Balea

miercuri, 13 iulie 2022

Rezultatele elevilor Șc. Gim. Bălilești la Concursul interjudețean „ISTORIA CA O POVESTE și VIAȚA CA O ÎNTREBARE”, ediția a VII-a/2022, Dâmbovița

     Concursul interjudețean cu participare națională/internațională „ISTORIA CA O POVESTE și VIAȚA CA O ÎNTREBARE”, ediția a VII-a/2022, organizat de Șc. Gim. „Diaconu Coresi” Fieni și Șc. Gim. „Mihai Viteazul” Pucioasa, jud. Dâmbovița, înscris în CAEJ, este o competiție școlară cu participare indirectă în cadrul căreia elevii pot concura la mai multe secțiuni:  rebus, power-point, eseu, poezie, desen, toate cu tematică istorică.
     Elevii Șc. Gim. Bălilești care s-au înscris în concurs au obținut rezultatele următoare:
Secțiunea REBUS:
PREMIUL al II-lea
- VÂLCOCI ANDRADA (a VI-a) 
PREMIUL al III-lea
- CERCEL MIHAI (a VII-a)
- PARASCHIVESCU DAVID (a VII-a)
Secțiunea POWER-POINT
MENȚIUNE
-VÂLCOCI ANDRADA (a VI-a) 
                                                                                                  FELICITĂRI!
                                                                                             prof. Cristian-Marius Balea

miercuri, 15 iunie 2022

Performanțele elevilor premiate de Primăria Bălilești (15 iunie 2022)

      La 15 iunie 2022 s-a desfășurat într-una dintre sălile Primăriei Bălilești o activitate deoebită. Într-un cadru festiv, elevii Școlii Gimnaziale Bălilești care au obținut rezultate foarte bune în anul școlar 2021-2022 la Concursul Național de Istorie „Vasile Pârvan”, organizat de Facultatea de Istorie a Universității București și la etapa județeană a Concursului Național „Memoria Holocaustului” organizată de Liceul Teoretic „I. Cantacuzino” Pitești, au fost premiați de dl. primar al com. Bălilești. Este lăudabilă inițiativa d-lui primar Victor-Cătălin Turturică și a d-lui director al școlii din localitate, prof. dr. Narcis Costinel Ilinca, de a recompensa și promova elevii capabili de performanță școlară. Este o recunoaștere a efortului depus de acești copii pentru a se pregăti la nivel de performanță, a disponibilității lor de a reprezenta școala în competiții naționale, a contribuției aduse de aceștia la promovarea imaginii școlii și a comunității. Chiar dacă cele mai importante beneficii pentru un elev care cochetează cu performanța școlară, participând la unele concursuri, sunt: experiența oferită de pregătirea concursului, șansa de a-și fixa și îmbogății cunoștințele, ocazia de experimenta contextul unui examen important, satisfacția unui rezultat bun și creșterea încrederii în propriile forțe, orice apreciere îl motivează și îi dezvoltă stima de sine. 

                                                                                                                                          Felicitări!
                                                  Prof. Cristian Marius Balea

 


joi, 2 iunie 2022

Ziua Copilului cu elevii clasei a VI-a Bălilești (1 iunie 2022) + premierea

         Pe 1 iunie 2022, cu ocazia Zilei Copilului, elevii clasei a VI-a din Școala Gimnazială Bălilești au vizitat principalele obiective istorice din Orașul Regal, Curtea de Argeș.

O dimineață însorită la Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș

Călătorind prin istorie și fascinați de legendă la Mănăstirea de la Curtea de Argeș

Bucurându-ne de locul răcoros și de legendă la Fântâna lui Manole

 La Biserica Sf. Nicolae Domnesc cu o parte dintre elevii Școlii Gimnaziale Bălilești, performeri ai Concursului Național Memoria Holocaustului, Pitești, 2022.

Am rămas impresionați de exponatele prezente la Muzeul Municipal Curtea de Argeș.
 
Am făcut un popas la Domnești pentru meciul de fotbal cu o echipă de la Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel din localitate.
Gimnaziu Domnești vs. A VI-A Bălilești
 
   Am colaborat pentru organizarea meciului cu dl. prof. Bălășoiu Fane de la Lic. Tehn. PIM Domnești. Au fost alături de noi pe parcursul partidei dl. dir. prof. dr. Ilinca Costinel și dl. prof. Cîrlănaru Victor (Sc. Gim. Bălilești)


Premierea elevilor clasei a VI-a Bălilești la finalul anului școlar 2021-2022. Premiul I Sorete Ștefania, Premiul II Manoloaia Teodor, Premiul III Andrei Alexandru, Mențiune: Efetemie Ștefan, Ionescu Andreea, Ciocănea Adriana și Onofrei David. Felicitări!

Prof. Diriginte,
Cristian Marius Balea
 

 


 


duminică, 29 mai 2022

Școala Bălilești, pe podium la Concursul Național de Istorie „Memoria Holocaustului” (faza județeană, Pitești, 28 mai 2022)

   Școala Gimnazială Bălilești a participat și anul acesta la faza județeană a Concursului Național de Istorie „Memoria Holocaustului”, înscris în Calendarul competițiilor naționale organizate de Ministerul Educației. Concursul, organizat de Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino” Pitești pe 28 mai 2022, a constat în două probe:  teoretică, în cadrul căreia au fost testate cunoştinţele elevilor despre holocaust şi practică, în cadrul căreia elevii au realizat o planşă având ca temă un aspect specific holocaustului.  Școala Bălilești a fost reprezentată în concurs de 5 elevi, toți obținând rezultate foarte bune:
- PETRESCU ANA-MARIA - PREMIUL al II-lea (97p)
- DELEANU ANASTASIA - PREMIUL al III-lea (92p)
- CERCEL MIHAI - MENȚIUNE (90p)
- PARASCHIVESCU DAVID - MENȚIUNE (86p)
- BICEAN IZABELA - MENȚIUNE (80p)
   Concursul le-a oferit elevilor din clasa a VII-a ocazia de a valorifica, la nivel de performanță școlară, cunoștințele și competențele acumulate în lecțiile de istorie. Efortul depus în pregătirea suplimentară pentru acest concurs este răsplătit de experiența acumulată și satisfacția oferită de rezultatele foarte bune obținute.  Felicitări !
                                                                                                     prof. Cristian Marius Balea 






 
                      În excursie la Curte de Argeș cu o parte dintre performerii concursului ...
 



 

miercuri, 4 mai 2022

Rezultatele elevilor Școlii Gimnaziale Bălilești la CONCURSUL NAȚIONAL DE ISTORIE „VASILE PÂRVAN”, Universitatea București - 9 aprilie 2022

     Rezultatele elevilor Școlii Gimnaziale Bălilești la CONCURSUL NAȚIONAL DE ISTORIE „VASILE PÂRVAN” organizat de Facultatea de Istorie a Universității din București în 9 aprilie 2022 :
PREMIUL I
CHIȘINĂU GIULIA (a V-a) - 10
PARASCHIVESCU DAVID (a VII-a) -  9,80
DELEANU ANASTASIA (a VII-a) - 9,70
PREMIUL al II-lea
NEACȘU BIANCA (a V-a) - 9,10 
PREMIUL al III-lea
VÂLCOCI ANDRADA (a VI-a) - 8,60
BICEAN IZABELA (a VII-a) - 8,60
MENȚIUNE
PARASCHIVESCU ERIKA (a V-a)
LIXANDRU DENISA (a VI-a)

      Îi felicit pe cei opt elevi ai Școlii Gimnaziale Bălilești pentru curajul de a participa la un concurs național de istorie. Concursul, organizat de prestigioasa Universitate din București, a fost pentru elevi ocazia potrivită de a utiliza, la nivel de performanță școlară, informațiile și competențele din lecțiile de istorie. Experiența unui concurs online și satisfacția  rezultatelor obținute sunt rodul muncii depuse în pregătirea suplimentară a concursului.

                                                                                                        FELICITĂRI!
                                                                                                        prof. Cristian Marius Balea







... cu Erika, Bianca, Giulia, Anastasia și Izabela, elevele Școlii Bălilești cu rezultate foarte bune in concurs.
...cu Denisa, Andrada și David, elevii Școlii Poienița premiați pentru rezultatele foarte bune obținute în concurs 

vineri, 8 aprilie 2022

„ÎNVEȚI, ȘTII ȘI CÂȘTIGI” - concurs interdisciplinar de cultură generală Istorie-Română - Șc. Gim. Bălilești - 8 aprilie 2022

      Concursul interdisciplinar de cultură generală Istorie-Română s-a desfășurat vineri, 8 aprilie 2022, în cadrul Proiectului educațional „ÎNVEȚI, ȘTII și CÂȘTIGI”, organizat de Școala Gimnazială Bălilești și aflat la ediția a V-a.
     Grupul țintă a fost reprezentat de elevii claselor V-VIII din Școala Gimnazială Bălilești. Elevii au avut de rezolvat un test alcătuit din cinci subiecte. Subiectele au urmărit evaluarea unor competențe  precum: utilizarea informațiilor din surse/texte la prima vedere în contexte diferite; stabilirea valorii de adevăr a unor afirmații; asocierea unor termeni/concepte/fapte/evenimente/personalități etc.
 
Rezultatele obținute de elevi:
Clasa a V-a:
Premiul I - Chișinău Giulia Ioana
Premiul al II-lea - Sima Eduard George
Premiul al III-lea - Neacșu Bianca Gabriela
Mențiune - Paraschivescu Erika Georgiana 
Clasa a VI-a
Premiul I - Sorete Ștefania Mihaela
Premiul al II-lea - Andrei George Alexandru
Mențiune -Eftemie Ștefan Alexandru  și Oancea Flavius Valentin
Clasa a VII-a
Premiul I - Ilinca Mateo Costinel
Premiul al II-lea - Deleanu Anastasia Maria
Premiul al III-lea - Bicean Ileana Izabela și Petrescu Ana - Maria
Mențiune - Ghinea Delia Andreea
Clasa a VIII-a
Premiul I - Armeanu Ștefan Vlăduț
Premiul al II-lea - Stroe Elena Larisa
Premiul al III-lea - Boteanu Iustin Valentin
Mențiune - Ghinea Ștefania Antonia
 
     Profesori implicați în organizarea proiectului educațional:
     -prof. dr. Ilinca Narcis Costinel -președinte
     -prof. Ghinea Nicoleta -coordonator
     -prof. Balea Cristian -coordonator
     -prof. Cîrlănaru Victor -organizator
     -prof. Dascălu Rosana -organizator

                                                                                       Felicitări!
    

 


Premiu pentru Șc. Gim. Bălilești la etapa NAȚIONALĂ a OLIMPIADEI MICILOR ISTORICI 2024

      ALEXIA ȘTEFANIA BRIȘCĂ , elevă în clasa a VI-a a Școlii Gimnaziale Bălilești, a obținut Premiul al III- lea la etapa națională a Oli...