Miercuri, 29 noiembrie 2017, elevii Școlii Poienița, îndrumați de cadrele didactice, au participat la activitatea dedicată sărbătoririi Zilei Naționale a României. În preajma zilei de 1 Decembrie, elevii (de la grădiniță la clasa a VIII-a) au prezentat un program artistic constând în poezii și cântece patriotice. Acesta a fost precedat de discursul profesorului de istorie în care a fost explicată semnificația istorică a momentului 1 Decembrie și de prezentările relative la eveniment, realizate de un grup de elevi din învățământul gimnazial. La finalul activității elevii și-au prezentat creațiile artistice cu tema 1 Decembrie -Ziua Tuturor Românilor. Acestea au făcut obiectul unor panouri tematice prezente în sălile de clasă și pe holul școlii.
La mulți ani, ROMÂNIA!miercuri, 29 noiembrie 2017
joi, 16 noiembrie 2017
Arta Indiei antice
vineri, 10 noiembrie 2017
Arta Chinei antice
![]() |
Marele Zid Chinezesc, arhitectură militară, China antică |
![]() |
Pagodă, arhitectură civilă, China antică |
![]() |
Armata de teracotă din mormântul împăratului Qin Shi Huangdi, China antică prezentă în mormântul împăratului şi formată din 7000 de soldaţi din teracotă în mărime naturală |
![]() |
Pictură reprezentându-l pe Qin Shi Huangdi, China antică |
sâmbătă, 4 noiembrie 2017
Arta Persiei Antice
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Rezultate foarte bune pentru Școala Gimnazială Bălilești la Concursul de istorie „Olimpiada Micilor Istorici Nicolae Iorga” – Etapa Interjudețeană 2025
Elevii Toma Alex și Brînzaru Andreea , din clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială Bălilești , au reprezentat cu mândrie școala noastră la ...

-
Aceste desene, având ca temă Holocaustul, sunt postate cu scopul de a inspira elevii în realizarea unor lucrări asemănătoare pe aceeaşi tem...
-
Î n cadrul Etapei Județene a Olimpiadei Micilor Istorici „Nicolae Iorga”, desfășurată la Câmpulung Muscel în 15 martie 2025, elevi...